Starea economico-socială a României în anul 2004


Lucrarea (care poate fi consultată Aici) reprezintă continuarea analizei pe care am efectuat-o în cartea Starea economico-socială a României în anul 2000, ambele demersuri având ca principale obiective: (i) asigurarea unui cadru caracterizat prin profesionalism şi neutralitate pentru examinarea şi diagnoza evoluţiei economico-sociale a României; (ii) promovarea transparenţei actului de guvernare şi informarea cât mai exactă a opiniei publice privind situaţia ţării în momentele de transfer democratic al puterii politice; (iii) oferirea unui suport util de date pentru elaborarea în mod fundamentat, de către următorul Executiv, a Programului de guvernare în concordanţă cu platforma politică pe baza căreia a obţinut încrederea electoratului.

Iniţiativa pentru elaborarea acestui tip de lucrări îi revine domnului Adrian Năstase, Prim-Ministru al României, în perioada decembrie 2000–decembrie 2004, care a urmărit creşterea responsabilităţii în admi­nistrarea ţării, inclusiv în cadrul procedurilor de predare-primire la finalul fiecărui mandat. Pentru a conferi consistenţă acestui demers, Cabinetul Năstase a aprobat două acte normative, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 289/2000 pentru completarea Legii nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială şi Hotărârea nr. 2/2001 a Guvernului referitoare la elaborarea setului de documente aferente transferului actului de administrare a ţării.

Această carte, ca şi precedenta – Starea economico-socială a României în anul 2000 – examinează în mod comparativ perioadele de guvernare, pentru a pune în evidenţă conţinutul politicilor aplicate şi efectele acestora asupra activităţii economice şi a nivelului de trai al cetăţenilor. Astfel, dacă în lucrarea anterioară a fost analizat intervalul 1997–2000 faţă de
1993–1996, cu unele extensii referitoare la anii 1990–1992, în prezenta carte se compară realizările perioadei 2001–2004 faţă de 1997–2000.

De subliniat că lucrarea a fost elaborată la finalul anului 2004, ceea ce explică exprimarea multor indicatori economici în lei vechi, dar, din motive obiective, nu a putut fi publicată în acea perioadă. De menţionat că estimările în cazul unor parametri sunt foarte apropiate, aşa cum a rezultat din raportările statistice ulterioare, de cifrele efective ale anului 2004.

Sursele de date statistice şi financiar-contabile care au stat la baza analizei efectuate şi a concluziilor formulate au ca provenienţă publicaţiile oficiale ale ministerelor şi ale altor instituţii publice centrale şi locale.

Doresc să mulţumesc în mod deosebit, pentru substanţialul suport informaţional asigurat, Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, Ministerului Finanţelor Publice, Institutului Naţional de Statistică, Băncii Naţionale a României, precum şi specialiştilor din cadrul acestor instituţii, care au dat dovadă de profesionalism şi disponibilitate pentru utile dialoguri pe marginea tematicii examinate.

Pentru sprijinul moral şi instituţional acordat, precum şi pentru schimbul consistent de idei avut pe parcursul elaborării acestei cărţi, doresc să exprim domnului Prim-Ministru Adrian Năstase întreaga mea recunoştinţă. Îmi exprim gratitudinea faţă de domnii Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Senatului României, Leonard Cazan, Ministrul Dezvoltării şi Prognozei, Ion Ghizdeanu, Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, pentru opiniile şi comentariile pline de substanţă care au constituit un suport ştiinţific real în ducerea la bun sfârşit a lucrării.


Comentarii