Starea economico-socială a României în anul 2000
Meritul iniţierii acestui gen de lucrări ii revine domnului prof.univ.dr. Adrian Năstase, Prim-Ministru al Romaniei incepand cu data de 28 decembrie 2000, care, astfel, a reuşit să "liberalizeze", prin transparenţă şi obiectivitate, conţinutul şi procedurile de predare-primire a exerciţiului guvernamental la sfarşitul fiecărui mandat. Şi. pentru a conferi consistenţă şi durabilitate acestei "acţiuni princeps", Cabinetul Năstase a promovat două acte normative esenţiale pentru concretizarea iniţiativei menţionate, respectiv Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 239/2000 pentru completarea Legii nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială şi Hotărarea nr. 2/2001 a Guvernului referitoare la aprobarea setului de documente care consfinţesc transferul actului de administrare a ţarii. Pentru importantul demers al premierului Adrian Năstase, precum şi pentru sprijinul moral acordat pe parcursul realizării lucrării, exprim domniei sale recunoştinţa mea sinceră.
Sursele de informaţii care stau la baza analizelor şi concluziilor formulate in lucrare au provenit din publicaţiile statistice oficiale, datele şi documentarele prezentate de ministere, alte instituţii publice centrale şi locale.
Prima variantă a acestei lucrări, terminate in luna aprilie 2001, a fost supusă, sub titlul "Cartea Albă a preluării guvernării in luna decembrie 2000”. dezbaterii publice incepute in cadrul unei Conferinţe de presă speciale a Guvernului, desfăşurate pe data de 3 mai 2001.
Au urmat, apoi, analize prin intermediul mijloacelor de informare in masă, Ia care au luat parte oameni politici şi analişti economici. Un benefic şi onorant dialog pe marginea textului iniţial a fost organizat sub egida Institutului Naţional de Cercetări Economice, unde, in două runde de dezbateri economice in cadrul programului "Evaluarea stării economiei naţionale", academicieni şi cercetători ştiinţifici neangajaţi politic, precum şi reprezentanţi marcanţi ai mediului universitar, m-au incurajat, prin comentarii şi observaţii pertinente, in definitivarea actualului text al cărţii.
Cu ocazia acestor dialoguri s-a reliefat utilitatea unei asemenea tip de lucrare şi importanţa sa in diseminarea unor date şi informaţii cat mai coerente şi articulate ştiinţific asupra situaţiei economice şi sociale a ţarii, in mod evolutiv, in timp. Sper ca, in viitor, să se stabilească, in cadrul sistemului instituţional al statului, o structură adecvată, care, cu profesionalism şi obiectivitate, să asigure realizarea unor astfel de analize, desigur cu imbunătăţirile care se vor considera necesare, in scopul aducerii la cunoştinţa cetăţenilor, cu respectul cuvenit celor care incredinţează conducerea ţării anumitor forţe politice, a parcursului, stadiului economico-social şi etapelor ramase de realizat in scopul integrării demne a Romaniei in structurile europene şi euro-atlantice.
Pentru consistentul suport informaţional asigurat, doresc să mulţumesc tuturor instituţiilor care mi-au furnizat datele statistice şi financiar-contabile necesare intocmirii lucrării, in mod deosebit Ministerului Dezvoltării şi Prognozei. Ministerului Finanţelor Publice. Institutului Naţional de Statistică şi Băncii Naţionale a Romaniei, ai căror specialişti s-au remarcat prin solicitudinea de care au dat dovadă, cu domniile lor avand, totodată, foarte utile consultări privind evoluţia fenomenelor şi proceselor economico- sociale prezentate in această carte. Imi exprim gratitudinea faţă de domnii Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Senatului Romaniei şi dr. Leonard Cazan, Ministrul Dezvoltării şi Prognozei, pentru dialogul sincer, de inalt profesionalism, care a constituit un real suport in ducerea la bun sfarşit a lucrării. Aduc mulţumiri colegilor din colectivul tehnic al Comisiei Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, care, prin hărnicia şi dăruirea de care au dat dovadă pe parcursul colectării şi centralizării datelor, precum şi al procesării pe calculator a textului, au reprezentat un sprijin important pentru finalizarea acestui demers. Imi exprim anticipat aprecierea şi recunoştinţa pentru toţi cei care vor manifesta interes faţă de această lucrare şi vor binevoi a face observaţii pe marginea ei.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Multumim pentru comentariul dvs!